Faima lui Vlad Tepes

Putini sunt domnii romani care s-au bucurat peste veacuri de o popularitate atat de mare ca Vlad Tepes. La aceasta au contribuit in parte faptele sale, dar si ura cu care l-au inconjurat unii dintre vecinii sai, in special negustorii sasi din sudul Transilvaniei, sau justificarea interesata a regelui Ungariei, care cauta sa arunce vina nereusitei numai pe umerii lui Tepes, in sfarsit, dusmania neamului rival a Danestilor. Astfel Dan, fiul lui Vladislav al II-lea , caruia Tepes ii luase domnia in 1456, scria ca il considera pe rivalul sau ca pe "nelegiuitul si prea cruntul tiran fara de credinta, adica Dracul, care se zice Vlad voievod al al tarii aceleia". Intr-un secol plin de violenta, faptele domnului au fost mult gustate de contemporani, versiunea germana a povestirilor aparand succesiv in patru editii pana la sfarsitul secolului al XVI-lea, constituind deci tot atatea incunabile. Interesul manifestat fata de domn era atatat nu numai de curiozitatea pe care o provocaufaptele sale, dar si datorita faptului ca Occidentul incepea sa se intereseze din ce in ce mai mult de evenimentele care se petreceau intr-o zona geografica mai putin cunoscuta, unde aveau loc mari confruntari militare, al caror rezultat afecta civilizatia europeana si al caror ecou ajungea pana la cele mai departate curti princiare.
Povestirile despre Dracula voievod au fost scrise si in slavona, probabil de un roman transilvanean, cunoscand o larga raspandire in sud-estul continentului si in Rusia.
Numai ca, de data aceasta, domnul nu mai este intruchiparea raului, ci omul dreptatii, al ordinii, inteligent, neiertator si, la nevoie, necrutator. Un asemenea portret era facut de cei care-i cunosteau faptele, pentru ca legenda, care se naste si pe pamantul tarii sale, este transpusa in scris intr-una din primele incercari literare din istoria literaturii noastre.Erou nostru ne apare intr-o viziune total deosebita de aceea difuzata in Occident. Monstrul de cruzime, asa cum este vazut de dusmanii sai, care l-ar fi vrut un om lipsit de personalitate, gata sa se supuna intereselor lor, se dovedeste a fi un om care nu este lipsit de umor, iar porecla de "Tepes", pe care i-o dau romanii, dar si turcii, nu exprima decat predilectia pentru una din pedepsele ce-i stateau la indemana, fara ca in aceasta privinta sa fi inventat ceva. Privit cu dusmanie de unii dintre vecinii sai, de pribegii sau de pretendentii fata de care s-a purtat neiertator, Vlad Tepes apare in ochii propriilor sai supusi ca un domn care cultiva spiritul de dreptate, vitejia, indrazneala, vrednicia, moralitatea, chiar daca uneori in chip excesiv, dovedindu-se inflexibil fata de "micile" pacate omenesti. Iata dar ca in ochii celor multi - in masura sa-l cunoasca mai bine ca oricare altii, deoarece autoritatea lui, ca si excesele comise, s-au exercitat asupra lor - figura domnului apare intr-o lumina favorabila.
Cum era si firesc, in cronicile otomane, domnul nu putea fi decat intruchiparea nechibzuintei, a nerecunostintei, stapanul lipsit de mila fata de supusi, interventia lui Mahomed al II-lea  aparand ca o izbavire pentru cei nedreptatiti. Intr-o cronica otomana, alcatuita dupa moartea celor doi conducatori de osti care se infruntasera in anul 1462, i se recunosc meritele de ostean, afirmandu-se ca "era vestit printre cei de o seama cu el si in privinta mestesugului de a conduce osti". O recunoastere a calitatilor sale de comandant de osti cu atat mai pretioasa cu cat ea venea de la adversar. Reprezentantii unor popoare supuse otomanilor  - e vorba de cronicarii bizantini - privesc faptele domnului cu circumspectie, cum o face Ducas, stiu prea putine lucruri, ca Sphrantzes, ori intrebuinteaza terminologia stapanului, ca Critobul din Imbros, grecul care admira victoriile lui Mohamed al II-lea.
In Transilvania, ca si in Occident, legenda lui Dracula evolueaza intr-o directie surprinzatoare. In ciuda succesului obtinut de povestirile scrise in limba germana, aprecierele formulate in legatura cu faptele domnului sunt influentate de evolutia situatiei politice si militare din sud - estul si centrul continentului. Stapanirea otomana se extinde in Asia Mica, Orientul Mijlociu, Egipt (ocupat in 1517), iar in 1521 cadea Belgradul. Cel care indraznise sa infrunte aceasta putere este considerat de raguzanul Bocignoli, la 3 ani de la caderea Belgradului, ca "un barbat ager si cat se poate de priceput in treburile ostasesti". Vinovati de caderea lui sunt considerati boierii si raguzanul foloseste vorbe gele la adresa lor. Pana in 1541 turcii ajunsesera la Buda, Ungaria fiind transformata in pasalac, dupa ce Viena fusese amenintata in doua randuri. Pentru contemporanul acestor dezastre, dalmatinul Anton Verancsics, umanist si mare demnitar in ierarhia ecleziastica a Transilvaniei, Tepes apare ca "prea viteazul principe" al Tarii Romanesti, porecla lui fiind un diminutiv de la Drago, "cel drag". Este o versiune occidentala, etimologizanta, care exprima o stare de spirit favorabila eroului luptator pentru independenta tarii sale, pentru apararea neamurilor din jur. Asa se explica de ce in scrierile occidentale, in care este consemnata personalitatea lui Tepes, dispare treptat imaginea intunecata din povestirile facute de sasi sau din poemul lui Michael Beheim (poemul are 1070 de versuri, 950 reprezentand in cea mai mare parte versificarea versiunii germane a povestirilor despre Tepes.)
Povestirile despre Dracula au fost si ele treptat uitate. Cronicarii romani care traiesc la sfarsitul secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea mai stiau despre Tepes doar o singura anecdota: ca sa razbune moartea fratelui sau, Vlad i-a prins pe targovisteni in ziua de pasti, pe unii i-a tras in teapa, iar pe cei mai multi i-a pus sa refaca cetatea de la Poenari, muncindu-i pana si-au "spart" hainele pe ei.
Eforturile istoriografiei marxiste romanesti s-au indreptat spre studierea cat mai amanuntita a epocii si personalitatii lui Vlad Tepes cu scopul de a stabili in chip obiectiv adevarul despre una dintre cele mai proeminente personalitati din istoria noastra medievala. Aceste studii au darul sa sublinieze domnia zbuciumata a unui domnitor care si-a inchinat intreaga energie pentru apararea libertatii tarii sale, un domn aspr uneori, dar "caruia - cum spunea N. Iorga -pentru truda si pofta lui spre apararea tarii i se poate ierta asa de mult", un om care a iubit mai presus decat orice dreptatea, cum se spune in povestirile redactate in limba slavona, si care nu a ezitat sa se sacrifice pentru un ideal politic mereu prezent in istoria noastra, independenta.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu