Vantul ia nastere datorita diferentelor de presiune atmosferica de pe suprafata globului, ce sunt determinate de incalzirea inegala a Pamantului de la ecuador la poli.
Daca am presupune ca temperatura aerului si presiunea atmosferica ar avea aceleasi valori pe intrega suprafata a Pamantului este lesne de inteles ca nu ar putea exista deplasari ale aerului dintr-un loc in altul: cu alte cuvinte, n-ar lua nastere vantul. Dar temperatura aerului are valori diferite pe suprafata terestra, care determina, pe de o parte, in regiunile mai calde, o destindere a aerului, si deci o scadere a presiunii atmosferice, iar, pe de alta parte, in zonele mai reci, o micsorare a spatiului dintre moleculele de aer, deci o crestere a presiunii atmosferice.
Diferentele de presiune atmosferica intre doua regiuni vor fi cauza ce va da nastere vantului. Deci vantul poate fi definit ca miscarea orizontala sau aproape orizontala a aerului la suprafata Pamantului. Totdeauna sensul deplasarii aerului va fi din zonele cu presiune mai ridicata spre cele cu presiune mai scazuta. Daca diferenta de presiune atmosferica raportata la unitatea de distanta (ce poarta numele de gradient baric) este mai mica, aerul va fi antrenat cu o miscare mai lenta si, in consecinta, viteza vantului va fi mai redusa. Dar cu cat gradientul baric este mai mare, cu atat va creste viteza vantului, intocmai cum de pe un munte mai inalt, cu pante abrupte, paraiele vor curge spre vale mai repede. Regulile stabilite mai sus sunt insa variabile doar in cazul in care Pamantul ar sta nemiscat, deci ar fi lipsit de miscarea de rotatie in jurul axei sale si ar avea suprafata perfect orizontala. Datorita insa miscarii de rotatie, orice fluid care se deplaseaza pe suprafata globului in emisfera nordica, are tendinta de a se abate spre dreapta fata de miscarea initiala, iar in emisfera sudica, spre stanga.
De pilda, raurile si fluviile din emisfera nordica, care curg de la sud la nord (Elba, Oderul, Vistula, Obi, Ienisei etc.) au malul drept mai abrupt, tocmai datorita fortei de abatere spre dreapta, in timp ce malul stang este foarte domol. In schimb, raurile si fluviile ce curg de la nord la sud (Ronul, Tisa, Siretul, Prutul, Nistrul, Niprul, Volga) au malul stang abrupt si malul drept domol.
Aerul, intocmai ca si apa, fiind tot un fluid, se va abate spre dreapta in emisfera nordica. Aceasta forta de abatere, datorita miscarii de rotatie a Pamantului, mai poarta si numele de forta lui Coriolis, si va actiona perpendicular pe directia aerului in miscare. Forta lui Coriolis va fi practic nula in zona ecuatoriala, si din ce in ce mai mare cu cat ne apropiem de poli. Forta gradientului baric si cu forta lui Coriolis ajung repede in echilibru si de aceea vantul se va deplasa nu perpendicular pe izobare, ci va avea o directie paralele cu acestea. Pentru a definii relatia vantului fata de presiunea atmosferica in emisfera nordica, Buys-Ballot a dat urmatoarea regula, ce-i poarta numele: daca stam cu spatele din directia de unde va bate vantul, presiunea joasa va fi in stanga, iar cea inalta in dreapta.
In afara de forta lui Coriolis, asupra vantului mai actioneaza si forta de frecare, determinata de asperitatile suprafetei terestre: dealuri, munti, vai, etc. Aceasta forta contracareaza partial forta de abatere datorita miscarii de rotatie a Pamantului, impiedicand ca deplasarea aerului sa se faca in directii paralele cu izobarele. De aceea vantul va sufla de-a curmezisul izobarelor sub un unghi de 20 - 45 grade, in functie de gradul de accidentare a suprafetei solului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu