Evitati cu eleganta certurile si conflictele!

Ce faceti daca va implicati intr-o discutie contradictorie, fara sorti de izbanda?
Este evident ca nu veti schimba modul de gandire al persoanei respective si nici ea nu va reusi sa vi-l schimbe pe al vostru. Daca veti continua aceasta situatie conflictuala, veti sfarsi in cele din urma prin a va rani reciproc sentimentele  sau prin a spune ceva ce va va distruge iremediabil relatia.
"O data ce un cuvant a zburat de pe buzele voastre, el nu mia poate fi prins nicicand" - spune un proverb rusesc. Un alt sfat intelept ar fi: "Respingeti fara sa fiti respingatori." Nu e important sa castigi  luptele pe care le ofera viata ci evitarea lor. Un mod eficient de a depasi un impas este sa spui "Amandoi avem dreptate" si sa schimbi apoi subiectul conversatiei. In loc sa-l considerati pe interlocutorul vostru un dusman de moarte, trebuie sa intelegeti ca este vorba de un simplu diferend de opinii despre o anumita problema sau situatie, diferend ce poate fi aplanat pe cale amiabila.
Diferentele nu trebuie sa se transforme in neintelegeri. Evitati conflictele cu ajutorul expresiilor subtile sau al zicalelor mostenite din batrani, de o inteligenta si o savoare aparte! Nu uitati ca nu trebuie sa deveniti dusmani doar pentru ca nu impartasiti parerea semenilor vostri!
Abraham Lincoln avea o vorba: "Imi distrug dusmanii transformandu-i in prieteni".
Un prieten a dorit la un moment dat sa cumpere o masina. Dupa mai multe vizite facute la distribuitorii de masini (samsari) a gasit exact ce cauta. Se pregatea sa semneze contractul cand vanzatorul ii spuse ca  trebuie sa sune sa verifice pretul corect al masinii. Dupa 15 minute de asteptare, prietenul meu si-a dat seama ca vanzatorul avea sa se transforme din personajul pozitiv in personajul negativ. Probabil ca observase cat de mult isi dorea prietenul meu masina, asa ca se hotarase sa-l lase sa fiarba in suc propriu. Vanzatorul miza ca pe ideea ca prietenul meu era dispus sa plateasca oricat numai sa fie masina lui. Se intorsese in cele din urma , cerandu-si scuze pe un ton cat se poate de fals.
Vanzatorul: "Imi cer mii de scuze ca  a durat atatde mult. Am incercat sa duc munca de lamurire cu proprietarul, dar insista sa vindem masina cu 16500 ron. Spune ca va oferim un pret extrem de  avantajos, motiv pentru care nu putem sa-l mai coboram".
Prietenul meu si-a dat imediat seama de jocul murdar pe care il facea vanzatorul. Dar, pentru ca nu dorea sa-si faca un dusman, ci doar sa-si sustina punctul de vedere, spuse pe un ton calm dar ferm:
"Stiu ca aveti autoritatea sa stabiliti pretul masinii . Dar, daca doriti sa vindeti masina, sunt gata sa semnez contractul pentru suma de 14500 ron. Daca nu voi cauta in alta parte."
Spre surprinderea mea vanzatorul accepta pretul initial, bombanind fara incetare ca va fi mustrat de proprietar. Stia, insa, ca fusese prins cu mata-n sac. Inchei acest articol cu o vorba inteleapta sfantului Augustin: "Rabdarea este partenerul intelepciunii."


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu