Istoria lui Stefan cel Mare

Un om intre oameni cum rar s-a plamadit pe pamant. L-au laudat cronicarii contemporani, fara sa precupeteasca superlativele, desi erau niste straini, unii fiind nevoiti sa consfinteasca infrangerea propriului lor suveran. Au facut-o uimiti de indrazneala, de taria firii acestui barbat, de geniul lui politic si militar.
Ar putea fi intruchiparea cavalerului nepereche din istoria noastra; l-au laudat cronicarii nostrii; poporul de rand i-a dat ceea ce putea sa-i dea - epitetele de cel Mare, de cel Sfant, nu pentru ca n-ar fi pacatuit cu trupul si cu gandul, ci pentru ca a aparat hotarul tarii, care este un lucru sfant sau datoria cea mai sfanta a tuturor celor chemati de soartaca sa o implineasca din generatie in generatie - apararea mosiei stramosesti.
Stefan cel Mare este deasupra tuturor estimarilor asternute  in bibliotecile sau la masa de lucru a istoricului. Niciodata in trecutul nostru nu a existat un rastimp atat de indelungat, in care sa se solicite  la cea mai inalta tensiune toate energiile tarii,  cum a fost domnia lui Stefan cel Mare. La Vaslui, repurta cea mai stralucita biruinta pe care un principe crestin a obtinut-o asupra otomanilor. Aprecierea ii apartine cronicarului polon Ian Dlugosz, contemporan cu Stefan. Aceasta singura biruinta ar fi fost suficienta ca sa-i asigure o glorie nepieritoare marelui domn. Lasand la o parte luptele de mai mici proportii pentru obtinerea scaunului sau impotriva pretendentilor, nu trebuie sa pierdem niciodata din vedere faptul ca Stefan i-a zdrobit pe tatari, astfel incat acestia n-au mai indraznit sa calce hotarele Moldovei decat tarziu, dupa moartea domnitorului. La Baia Mare, un crai de moda occidentala, este vorba de Matei Corvin, cu o oaste inzestrata cu tot ce ceea ce tehnica de lupta a apusului ii punea la dispozitie, era nevoit sa fuga pe potecile mai putin umblate ale muntilor, pentru asi salva viata. In 1476, Mahomed al II-lea, in fruntea celei mai puternice osti a timpului, era nevoit sa se retraga in sudul Dunarii si sa renunte la planurile sale de stapanire a unei tari care-i putea deschide drumurile spre centrul Europei. Peste 21 de ani, craiul polon pornea cu o oaste uriasa, pentru vremea respectiva, ca sa aseze hotarul de sud al regatului la gurile Dunarii si pe tarmul Marii Negre. Este o campanie asupra careia s-au purtat discutii, pentru a gasi vinovatul dezastrului din Codrul Cozminului. Cronicarii polonezi ai timpului scriu lamurit ca vinovatul nu era altul decat Albert. Istoricul care a contribuit la cel mai mult la cunoasterea evenimentelor cuprinse intre anii 1457 - 1504 ramane Nicolae Iorga. Savantul a fost primul istoric roman care i-a inchinat marelui domn o monografie.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate