Sa te-ntinzi cat ti-e plapuma

A fost candva un rege care dadu porunca tuturor plapumarilor din imparatia sa sa-i faca o plapuma nici prea lunga, nici prea scurta, ci tocmai buna si potrivita cu statul luminatiei-sale. Si uite-asa cadeau capetele plapumarilor celor mai mari si mai priceputi, caci nu izbutea sa potriveasca din foarfeci si din ac lungimea ceruta.
- Viata lunga luminatiei tale, zise un plapumarramas printre cei vii, deindata ce se afla fata catre fata cu intai statatorul tarii. Apoi, adauga: Eu unul pot face plapuma hotarata.
- Foarte bine, fa-o, zise regele. Dar tine minte:
cu-atatica de-i mai scurta
cu-atatica de-i mai lunga,
capul jos o sa-ti ajunga.
Plapumarul se reintoarse-n atelier si cusu plapuma cam scurta. Era o plapuma frumoasa. O incarca la spinare si o duse la palat. O intinsese cu mandrie pe patul regelui dar nici gand sa dea drumul unui bici ce-l tinea ascuns sub haina.
- Hai sa vedem daca-i pe potriva mea, spuse regele. Si lungindu-se in pat, trase papuma peste sine si-si intinsese picioarele. Degetele ii ieseau de sub plapuma.
Plapumarul scoase biciul si, cat ai zice peste, o lovitura plezni degetele regelui care-si si trase picioarele.
- Viata lunga, luminatia ta, zise plapumarul. Vad ca plapuma-i de lungimea cuvenita. Asa e: omul sa se-ntinda cat  i-e plapuma.
Regele pastra plapuma si il rasplati pe plapumar pentru cuvintele-i intelepte.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate